Decizie radicală luată de soțul fostei polițiste care și-a înjunghiat șeful. Bărbatul nu a mai putut fi salvat

Decizie radicală luată de soțul fostei polițiste care și-a înjunghiat șeful. Bărbatul nu a mai putut fi salvat
Publicat: 09/11/2017, 18:58

Purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Olt, medicul Alina Duminică, a declarat că bărbatul s-a sinucis, joi, prin spânzurare.

„Apelul la 112 a fost la ora 15.20. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 36 de ani, care s-a spânzurat. Nu s-au mai făcut manevre de resuscitare, fiind decedat de mai multă vreme. Medicii doar au declarat decesul”, a afirmat medicul Alina Duminică.

Potrivit unor surse, trupul neînsuflețit al bărbatului a fost găsit de soacra acestuia. Sursele susțin că Relu Renghea, soțul fostei polițiste Melania Renghea, și-a sunat soacra să-i aducă țigări. Aceasta i-a transmis că o trimite pe una dintre fiicele bărbatului, însă el a insistat să vină soacra. Atunci, femeia s-a gândit la ce e mai rău și a pornit către casa ginerelui său. După ce l-a găsit, ea a apelat 112.

Anchetatorii susțineau că Melania Renghea a mers, în decembrie 2012, cu autoturismul său, în localitatea de domiciliu a fostului său șef, comisarul Gheorghe Barbu, și, sub pretextul că vrea să îi transmită un mesaj, l-a fi chemat pe acesta în autoturismul său și, în urma discuției cu acesta, l-a înjunghiat în zona abdominală. În urma conflictului, amândoi au ajuns la spital.

Soțul polițistei a susținut atunci că aceasta ar fi fost violată în trecut de către comisarul Gheorghe Barbu, la acea vreme șeful polițistei. În plângerea depusă de femeie, pentru viol și șantaj erau menționate numele mai multor polițiști, la vremea respectivă șefi în IPJ.

În mai 2016, Melania Renghea a fost găsită vinovată de tentativă de omor calificat de către magistrații Curții de Apel Craiova și condamnată la cinci ani de închisoare cu executare, sentința fiind definitivă.

Renghea se află, în prezent, încarcerată la Penitenciarul de Maximă Siguranță Craiova.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024. Finala Georgescu - Lasconi se conturează tot mai clar. Ultimele...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Iuliana Pepene, una dintre cele mai frumoase prezentatoare de știri, e iar singură!
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cele mai controversate declarații ale lui Călin Georgescu: Apologia legionarilor, elogii aduse lui Putin și...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Dezvăluirea momentului despre Călin Georgescu. Dan Diaconescu aruncă bomba. Nu știa nimeni
Controverse după moartea lui Silviu Prigoană: Copiii minori ar fi fost sedați de frații mai...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Gabriel Cotabiță, înmormântat fără fast, într-un cadru restrâns, similar cu ceremonia lui Silviu Prigoană
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Cercetătorii au reușit să recreeze sunetele dinozaurilor